Translate

luni, 15 octombrie 2012

Suprarealismul lui Svetoslav Stoyanov

Am primit o sugestie de la Adrian de a prezenta un alt artist suprarealist, de această dată din Bulgaria, puternic influenţat de Dali. Am căutat pe net mai multe informaţii despre Svetoslav Stoyanov şi am găsit blogul său unde se prezintă singur.


“M-am născut în Gabrovo, Bulgaria, în 1974. Sub influenţa unchiul meu, care este artist, am început să pictez de la o vîrstă fragedă. Iniţial, arta mea a fost inspirată de natură şi de căldura intimă a caselor vechi bulgăreşti. Mai tîrziu, ca orice tînăr, m-am simţit revoltat de lume, de tot şi am dezvoltat o pasiune pentru muzica rock şi suprarealism. Am început să pictez serios în 1992, iar următorii 15 ani au fost împărţiţi între jocul cu clapele la care cîntam într-o trupă de rock şi pensule. Lucrările mele de pictură au fost expuse în galerii de artă din Bulgaria, dar cele mai multe au ajuns în colecţii private din diferite ţări. În 2007 m-am mutat la Londra şi, în prezent, locuiesc în partea de sud-vest a oraşului. Am început să pictez din nou, folosind apartamentul meu ca studio. Îmi place să pictez în ulei pe pînză, iar suprarealismul este stilul meu. Cu arta mea am încercat să scot frumuseţea şi delicateţea lumii din jurul nostru, dar şi măreţia minţii umane. Pictez caracteristici realiste într-un context imaginar. După mine, cred că nu ar trebui să fie nici reguli şi nici restricţii în artă, ci numai libertate de gîndire”.


















Niciun comentariu: