marți, 31 iulie 2012

Eros şi începutul secolului XXI

Această serie de colaje am făcut-o în anul 2001, aşadar în primul an din secolul XXI. Mă gîndesc, cu amuzament desigur, la ce s-ar putea gîndi un om din viitor, cam de pe la 2100 şi ceva, dacă ar privi aceste colaje "din vechime". Ce-i drept, nu am pretenţia că lucrările o să reziste pînă atunci, nici chiar şi imaginile lor pe internet, dar... să zicem că...Chiar şi mie mi s-au părut interesante şi chiar surprinzătoare cînd le-am privit după 11 ani. Îmi amintesc că atunci am lucrat la ele cu pete de culoare, curbe, lumini şi umbre, nu cu trupuri. Iar rezultatul este cel de mai jos. Multă vreme această colecţie, pe care eu am denumit-o "Eros", a stat depozitată într-o cutie. Săptămîna trecută am găsit-o şi am fotografiat colajele. Apoi, am întrebat un prieten cum i se par. Mi-a spus că, într-adevăr, sînt erotice şi nu depăşesc hotarul spre vulgar. Cuvintele pe care le-a folosit au fost "artă", "erotice", "foarte senzuale" şi "destul de cuminţi ca să fie incitante şi nu vulgare". Colecţia a fost mai mare, dar pe cîteva le-am oferit cadou, iar altele mi-au fost cumpărate de persoane din străinătate. Unul dintre admiratorii acestei colecţii a fost Benoit Vitse, fost director al Centrului Cultural Francez Iaşi care mi-a găzduit în centru o expoziţie personală.



























vineri, 27 iulie 2012

Suedezul Erik Johansson şi uimitoarea sa artă digitală

Erik Johansson unul dintre cei mai creativi artiştii ai artei digitale de pe internet. Invitat să susţină o conferinţă TED el a vorbit despre modul în care îi vin ideile pentru colajele sale digitale şi despre procesul de a transforma aceste idei în imagini uimitoare. Pentru mine, fotografia este doar o modalitate de a colecta material cu care să realizez ideile din mintea mea. inspiră lucrurile din jurul meu, din viaţa mea de zi cu zi şi tot felul de lucruri pe care le văd. Fiecare nou proiect este o nouă provocare, iar scopul meu este de a realiza colajele cît mai realist posibil”, spune artistul. Aşadar, la doar 26 de ani, Erik Johansson este deja un maestru recunoscut al fotografiei manipulate digital. Tînărul artist trăieşte şi studiază în Gothenburg, Suedia. Colajele sale se bazează, în general, pe fotografiile făcute de el care apoi sînt manipulate digital pe computer.




























 


A ntonim la a nonim        „A ntonim la a nonim” este un proiect al artistei Carmen Maftei care își propune să releve o altă perspe...