miercuri, 23 mai 2012

Ron Mueck – sculptorul hiperrealist al umanului

Astăzi prezint pe unul dintre cei mai interesanţi sculptori din galeria artiştilor mei preferaţi. Este vorba despre Ron Mueck, un sculptor hiperrealist care a surprins întreaga lume prin talentul său în realizarea figurilor umane într-un mod extrem de realist. Creaţiile sale se axează aproape exclusiv pe corpul uman urmărind transformările acestuia, pe parcursul vieţii, de la naştere pînă la moarte. Artistul acordă o atenţie deosebită detaliilor, de la porii pielii pînă la cel mai subţire fir de păr, încît creează senzaţia că sculpturile sale sînt vii. Primele sale opere au fost executate în fibră de sticlă, dar recent a început să folosească şi siliconul pentru că permite o modelare mai uşoară şi implantul de păr. Am să încep prezentarea cu cîteva fotografii în care artistul realizează ultimele detalii la creaţiile sale.




Ron Mueck s-a născut în 1958 la Melbourne, Australia, în familia unor fabricanţi de păpuşi, dar s-a dezvoltat ca artist autodidact, fără să treacă printr-o instituţie de învăţămînt artistic specializat. Chestia asta mi-a plăcut foarte mult, mai ales că, fără a avea studii, a ajuns unul dintre cei mai renumiţi sculptori din lume. La noi eşti catalogat artist amator :)) (tare haylie chestia asta) dacă nu ai făcut o facultate :)) Ron Mueck este renumit pentru sculpturile sale gigantice sau mici, reprezentînd chipuri omeneşti şi oameni, copiii, femei şi bărbaţi, într-o manieră atît de realistă încît şochează. Mai ales că multe dintre sculpturile sale sînt nud. J). Dar cum o imagine face cît 1000 de cuvinte, am să las fotografiile să vorbească despre acest sculptor minunat şi creaţiile sale magnifice.


Naşterea



 Viaţa
















  
 Batrîneţea şi moartea







Ron Mueck a lucrat mult timp ca decorator şi creator de recuzită – întîi la o emisiune TV pentru copii, apoi în industria cinematografică a efectelor speciale. În prezent trăieşte la Londra unde s-a stabilit de mai bine de 20 de ani. În toţi aceşti ani şi-a exersat talentul în realizarea figurilor umane într-un mod foarte realist, ca şi cînd ar fi vii. Şochează prin acurateţea cu care lucrează şi prin tehnică foarte atentă la detalii. Despre una dintre creaţiile sale, chip dormind, artistul Peter Plagens scria: “Dacă tragi cu ochiul înăuntru, poţi vedea dinţii, gingiile şi chiar cîteva picături de salivă. Stai lîngă el un moment şi vei jura că l-ai auzit sforăind”.

Mueck şi-a creat propria companie în Londra, realizînd recuzită fotorealistă şi personaje robotice pentru industria publicitară. În ciuda detaliilor minuţios lucrate, aceste manechine erau destinate fotografierii dintr-un anumit unghi, neglijîndu-se astfel părţile care nu intrau în cadru. Dar dorinţa sa de a crea manechine care să arate perfect din orice unghi ar fi fost privite devenise tot mai puternică. Aşa a ajuns Ron Mueck la concluzia că fotografiile nu reuşesc să redea prezenţa fizică a creaţiilor sale, distrug fiorul real, motiv pentru care s-a întors spre sculptură artistică.

La începutul anilor ‘90, cînd încă lucra în publicitate, Ron Mueck a primit o comandă de a realiza ceva foarte realist şi s-a întrebat ce material ar fi mai potrivit. Latexul era ceva obişnuit şi la îndemînă, dar nu era suficient de tare, ca să obţină maximum de precizie. A văzut însă un mic decor arhitectural pe peretele unui magazin şi s-a interesat din ce erau făcute acele chestii drăguţe roz. Răspunsul primit a fost: fibră de sticlă. Recent a început să folosească siliconul, deoarece acesta permite o modelare mai uşoară a diferitelor părţi ale corpului şi implantul de păr.







Sculpturile lui Ron Mueck se joacă cu proporţiile, de aceea par stranii. Acurateţea detaliilor redate la o scară atît de mare le dă nu doar un impact vizual şocant, ci şi unul profund psihologic, care îndeamnă la o redescoperire de sine într-un mod mult mai simplu şi mai sincer.

Informatii preluate de pe: http://www.informal.ro/2012/02/statuile-vii/

Niciun comentariu:

A ntonim la a nonim        „A ntonim la a nonim” este un proiect al artistei Carmen Maftei care își propune să releve o altă perspe...