Posterul între colajul manual şi colajul digital

Am primit un comentariu în care mi se sugera să scriu şi despre colajele digitale sau digital art cum au fost încadrate ele. Să vă spun drept, aveam un astfel de gînd 'si urma să adun o serie de colaje digitale într-un articol sau mai multe. Şi asta pentru că, de-a lungul anilor, am selectat foarte multe colaje digitale de pe internet, urmărind şi preocupîndu-mă acest domeniu. Ceva firesc de altfel deoarece, avînd în vedere că atît colajul manual cît şi colajul digital se încadrează, după părerea mea, în acelaşi gen de artă. Aşadar, am colecţionat colaje digitale (digital collage, photo manipulation), care mie mi s-au părut extraordinar de bine făcute şi, în primul rînd, cu multă imaginaţie şi impact vizual. Pe cei care fac colaje digitale eu îi admir foarte mult. Pe lîngă dexteritatea manipulării calculatorului şi a programelor specializate, aceşti creatori (artişti şi ei deşi mulţi nu sînt şcoliţi prin şcoli de artă) dau dovadă de o creativitate uimitoare, de cele mai multe ori ieşită din comun. Pentru astăzi îmi propusesem să fac un material dedicat afişelor colaj, poster collage. Aşa că, la sugestia lui Adrian (mulţumesc pentru ea! :) voi începe să o pun acum în practică. Am căutat pe internet diferite afişe care fac reclamă la ceva şi cele multe dintre ele sînt colaje digitale. Aşa că, nu puteam să le trec cu vederea. Bineînţeles, voi prezenta şi eu 3 dintre colajele mele care au devenit afişe în urmă cu mai bine de 10 ani, precum şi cîteva postere manuale găsite pe internet, care să vă facă o idee despre diferenţa dintre cele două categorii. Iar despre colajul digital voi reveni cu materiale mai multe în care voi prezenta artişti cu lucrări deosebite deoarece domeniul este uriaş şi cu foarte multe lucrări extraordinare. Dar ceea ce voi prezenta aici pe blog însă va depinde, hai să zicem, de gusturile mele în materie. Sper să placă şi la alţii. Oricum, sînt deschisă la orice sugestii. 

Colajul manual în domeniul posterelor tine mai mult de sectorul proiectelor vizuale. Are o arie mai restrînsă, însă impactul poate fi la fel de puternic ca şi în cazul colajului digital. Impresionarea privitorului survine atît din ideea proiectului, cît şi de la ingeniozitate cu care creatorul este nevoit, cu mijloace manuale, să-şi pună în practică creaţia. 

În ciuda faptului că par să promovez doar colajul manual, ei bine nu este chiar aşa. Acest blog este dedicat artei colajului, iar colajele digitate se încadrează perfect şi ele în acestă formă de artă. Colajul este colaj, fie digital, fie manual. Este tot o manipulare de imagini sau alte materiale. În termeni IT, materialele care la un colaj manual sînt hîrtie, ţesături, lemn etc., la colajul digital se pot numi texturi si imagini. Adrian spunea în comentariul său că mulţi blamează colajul digital. Eu nu o fac si consider că e placut să fii deschis la creativitate. Iar cei care fac colaj digital au ridicat această formă de artă la un alt nivel. Un nivel în pas cu tehnologia de astăzi. Şi nu văd nimic de blamat în acest lucru. Mai ales că în ambele modalităţi de a face colaj există creativitate. Consider că în colajul digital există o libertate de exprimare mult mai mare şi impactul vizual este uriaş tocmai datorită sursei uriaşe de materiale de care dispune creatorul: imaginile de pe internet. Apoi, nu se poate contesta faptul că creaţiile acestor artişti în colaj digital au o circulaţie foarte mare avînd în vedere că spaţiul lor expoziţional este tot internetul. În acest fel, aceşti creatori oferă arta lor la milioane şi milioane de oameni. Iar acest lucru mi se pare extraordinar.

Da, este adevărat, colajul digital este privit si folosit mai mult in domeniul comercial. Avînd în vedere că este făcut pe calculator, ceea ce ar fi expus în mediul real ar fi doar un print. Un print care se poate multiplica în orice număr. Şi poate de aceea ar părea că îi scade valoarea. Mai mult, tocmai pentru că este realizat într-un mediu virtual face ca aceste colaje digitale să capete valoare mare atunci cînd este folosit în promovarea unor produse, proiecte sau idei. Iar în ceea ce priveşte promovarea, colajul digital este la putere. Şi asta pentru că dispune de acurateţe, claritate, impact vizual puternic, perenitate în multiplicare cu aceeaşi calitate, etc. Pentru ca un colaj manual să fie folosit în mai multe exemplare este necesară scanarea sau fotografierea lui. Deci o muncă în plus şi nu întotdeauna cu o calitate de excepţie. Lucru pe care colajul digital îl are ca atu. Domeniul comercial a ştiut astfel să folosească colajul digital şi să-i dea valoarea pe care o merită.

Dintre colajele digitale de pe internet mi-au plăcut foarte mult cele realizate pentru campaniile de protejare a pădurilor, a apelor, a animalelor, a naturii în general sau de atragere a atenţiei asupra dezastrelor provocate de poluarea umană. Creaţiile acestea dau dovadă de multă ingeniozitate şi....unele au şi mult umor, dar un umor trist. O doză de şoc vizual, dar cît să nu creeze ceva respingător, ci mai mult să accentueze mesajul. 

http://graphicdesignjunction.com/2010/07/40-most-creative-wwf-global-climate-change-ads/

Voi reveni cu astfel de articole pentru că domeniul digital art este vast pe internet şi cea ce voi prezenta aici, pe blog, va fi poate doar o mica particica, doar cea care mi se pare mie deosebită.

Picasso şi Braque - artiştii care au ridicat colajul la rang de artă

În anii ’90 am descoperit într-o revistă o imagine a unui tablou a lui Pablo Picasso, de altfel, unul dintre faimoasele lui tablouri: “Guernica”. Acea imagine m-a inspirat să fac două colaje, la o distanţă de aproape 10 ani unul de altul. O altă imagine a unui tablou a lui Pablo Picasso, „The Dream” (“Visul”), tipărită în revista AMICA, mi-a folosit drept fundal pentru un colaj dedicat lui Andrei Gheorghe din seria colajelelor mele cu vedete. 

Şi cum nu puteam să trec aşa uşor peste unul dintre artiştii mei preferaţi an ţinut să fac în acest articol o scurtă istorie a colajului şi a vieţilor şi operelor lui Pablo Picasso şi Goerges Braque, artiştii care au ridicat primii colajul la rang de artă.

Istoria colajului

Arta colajului a apărut în 1912, cînd artiştii Pablo Picasso şi Georges Braque au folosit hîrtie (papier Colle), dar şi alte materiale pentru a le lipi pe pînzele lor, făcînd astfel trecerea de la concepţia cubistă a unei lucrări cu auto-conţinut, la concepţia de obiect construit. De altfel, incursiunile lui Picasso şi a lui Braque în cubism i-au condus în cele din urmă la inventarea artei colajului, în care au abordat ideea de a poza, ca într-o fereastră, obiectele din lume. Aşa au  început să conceapă opere ca un aranjament de simboluri, dar cu mijloace diferite, uneori metaforice, care să reflecte din aceste obiecte. Între anii 1912-1914 Pablo Picasso şi Georges Braque au extins această tehnică care combină fragmente de hîrtie, lemn, linoleum, nisip sau ziare cu vopsea de ulei pe pînză pentru a da o formă abstractă, subtilă şi interesantă sau pentru a crea compoziţii semiabstracte. Dezvoltarea tehnicii colajului de către Picasso şi Braque a contribuit, în mare măsură, la tranziţia de la cubismul analitic la cubismul sintetic. Această nouă tehnică s-a dovedi ulterior extrem de influentă pentru artiştii deceniilor care au urmat.

Cuvîntul colaj vine din limba franceză şi înseamnă "lipire". Tehnica presupune aplicarea unor materiale fabricate, imprimate sau materiale găsite cum ar fi bucăţi de ziar, ţesătură, tapet, lemn, nisip, carton, etc, pe un panou sau pe o pînză, foarte frecvent în combinaţie cu pictura.

Cu toate acestea, colajul a apărut cu mult înainte de Picasso şi Braque, cînd pictorii italieni de portret lipeau bucăţi mici de hîrtie, lanţuri aurite şi, uneori, pietre sau chiar bijuterii pe tablourile lor. Colajul are însă o istorie şi mai lungă, primele exemple care au supravieţuit fiind 12 suluri japoneze caligrafice care erau combinate şi lipite pentru a se da o nouă formă, o nouă semnificaţie. În secolul al 19-lea, papiers collés au fost create din pînze pictate tăiate şi puse împreună pentru a forma alte compozitii decorative. Apoi, o dată cu inventarea fotografiei, la mijlocul secolului al 19-lea, collaging-ul cu fanteziile fotografice a devenit un joc extrem de popular în saloanele din epocile victoriană şi edwardiană.

Cuvîntul colaj a fost folosit însă pentru prima dată pentru a se face referiri la operele unor artişti Dada şi suprarealişti, în special Max Ernst. Colajele sale au fost compuse din gravuri şi stampe vechi, care au fost tăiate cu pricepere şi lipite apoi împreună pentru a forma imagini intenţionat iraţionale. Kurt Schwitters a folosit în colaje sale bucăţ de sfoară, cîrpe, lemn, sîrmă, cuie. Henri Matisse a recurs şi el la colaj, lucrările de ultimii ani fiind o adaptare a tehnicii colajului. Artistul american Joseph Cornell a extins la tehnica colajului în cutiile sale intime dînd acestora umbre misterioase. În 1960, colajul a fost acceptat ca o formă majoră de artă şi inclus în curentul pop-art. Colajul pop-art a fost ridicat în punctul său maxim în 1960 de către Robert Rauschenberg, un artist care a combinat fotografii din ziare şi reviste cu serigrafie, pentru a produce alte imagini, o amalgamere de storie americană şi cultură populară.

Atît Pablo Picasso şi Georges Braque au fost influenţaţi de scrierile, teoriile şi picturile lui Paul Cezanne. Împreună cu un alt grup, cei doi au început să picteze într-un stil geometric abstract, denumit mai tîrziu cubism analitic. Într-un efort de a reveni la o formă mai realistă de pictură, ei au reţinut formatul geometric, dar au început să includă în lucrările lor materiale realiste, construind pe pînze zone şi textură cu diferite materiale: ziare, păr omenesc, pene şi chiar şi bilete matchbooks vechi. Astfel, colajul ca o formă de artă adevarată s-a născut ca urmare a tranziţiei de la cubismul analitic, la cubismul sintetic.

Cu toate acestea, colajul nu sa oprit la nivelul bidimensional. Dadaiştii au folosit colajul mult mai eficient pentru a-şi exprima opiniile lor despre societate, lipind în lucrările lor obiecte de zi cu zi. Una din lucrările lor cele mai cunoscute este "Pişoar" de Marcel Duchamp. Astăzi, colajul este o formă de artă acceptată şi valoroasă. Acesta permite artistului libertatea de a aborda creaţia în orice mod care îi este plăcut şi nu-l limitează doar la o fomă de material. Este o formă directă de comunicare pentru un artist şi îi permite acestuia să lucreze, la alegere, cu orice material dorit.

Colajul este însă diferit de alte forme de artă, deoarece aceasta nu impune un anumit stil. În general, stilul este adesea controlat de materialele folosite, dar pentru că materialele nu sînt niciodată la fel pentru artişti, colajul este întotdeauna o variabilă, un mediu excelent atît pentru începători, cît şi pentru artişti cu experienţă. Inventivitatea şi creativitatea utilizate într-un colaj, de obicei, nu rezultă din experienţă, ci din dorinţa de a experimenta cu procedeele de bază.

Picasso - cel mai celebru artist al secolului XX

Picasso a devenit o legendă în timpul vieţii şi este probabil cel mai celebru artist al secolului XX. Chiar şi după moarte, locul lui Picasso în arta nu a fost egalat, fiind probabil cel mai faimos artist al secolului XX. El a fost cu siguranţă unul dintre cei mai prolifici artişti:într-o anumită perioadă a vieţii sale se zvonea că putea picta chiar trei pînze pe zi. Picasso, artistul cu cele mai multe prenume (Pablo Diego José Francisco de Paula Juan Nepomuceno María de los Remedios Cipriano de la Santísima Trinidad Martyr Patricio Clito Ruíz y Picasso Lopez) (n. 25 octombrie 1881, Malaga - d. 8 aprilie 1973, Mougins/Cannes) era de asemenea extrem de multilateral, utilizînd toate mijloacele imaginabile printre care creionul, acuarela, vopsele de ulei, cărbunele, metalul, ghipsul sau resturi colectate din tomberoane.

Picasso nu s-a putut mulţumi în viaţă cu un singur rol. Va juca multe, reale şi imaginare, dar pe toate cu aceeaşi pasiune. A fost andaluz şi catalan, spanio şi francez. A fost un copil genial, la Paris un străin "iresponsabil", din cauza căruia însă cartierul Montmartre a intrat în legendă. A fost un amant pasional, soţ şi tată. Dar mai presus de orice, a fost cea mai strălucită personalitate artistică a secolului al XX-lea, unul dintre marii maeştri ai penelului, care a rupt definitiv cu convenţiile stilului iluzionist şi figurativ, dominant încă din perioada Renaşterii. Aşa cum tablourile cubiste au descompus realitatea, şi opera lui Picasso este o oglindă care permite urmărirea artei în secolul al XX-lea şi totodată viaţa particulară a artistului. Pînzele lui ne amintesc de un jurnal intim care glorifică frumuseţea şi erotismul femeilor iubite. Optzeci de ani de activitate artistică - pictură, sculptură, poezie - reflectă multilateralitatea creaţiei lui Picasso care trăieşte pentru artă şi prin artă.

Personalitatea puternică a lui Picasso a dominat viaţa artistică avangardistă pînă în preajma celui de-al doilea război mondial şi a fost unul dintre iniţiatorii schimbărilor radicale din domeniul picturii şi al tipăriturilor. Născut la Malaga, în sudul Spaniei, în 1881, Picasso a fost fiul unui artist care preda desenul şi care-şi completa veniturile lucrînd în calitate de curator al unui muzeu. În copilărie Picasso a dovedit un talent artistic remarcabil pe care părinţii i l-au cultivat. Se spune că atunci cînd tatăl a văzut lucrările fiului său, acesta i-a oferit propria paletă de culori şi pensule şi a jurat să nu mai picteze niciodată.

Pregătirea lui Picasso a început la Academia de Artă Lonja din Barcelona dar, începînd din 1900 a început să-şi petreacă luni întregi la Paris, unde s-a stabilit definitiv în 1904. La acea vreme capitală franceză era centrul artei mondiale şi aici Pablo Picasso şi-a manifestat pentru prima dată stilul său complet original, în care teme precum dezmoşteniţii societăţii, sărăcia şi disperarea erau zugrăvite cu o uşoară tristeţe, în tonuri de albastru rece. Starea reţinută a tablourilor din Perioada Albastră reflectă şi perioada de sărăcie disperată din viaţa artistului. Picasso imparţea un studio cu un prieten poet şi dormeau, cu rîndul, în singurul pat existent. Uneori erau nevoiţi chiar să ardă unele dintre lucrările sau schiţele pictorului pentru a încălzi încăperea.

În următorul stil al lui Picasso, Perioada Roz, tonurile de roz au luat locul tonurilor albastre. Tema surghiuniţilor era încă dominantă, dar era abordată mai optimist. Subiectele favorite au devenit arlechinii, acrobaţii şi dansatorii şi entuziasmul pentru modul de viaţă al circarilor a luat locul austerităţii. Acest mod de abordare mai lipsit de griji a avut succes la public şi picturile Perioadei Roz s-au vîndut foarte bine. Sărăcia lui Pablo Picasso a luat astfel sfîrşit.

Cam în aceeaşi perioadă, Picasso explora o altă formă avangardista de artă, inspirîndu-se din lucrările lui Paul Cezane şi din formele sculpturii africane. Dintre toţi postimpresionistii, Cezane a dus abstracţionismul cel mai departe, analizînd formele şi distorsionînd perspectiva convenţională. Lucrările lui, asociate cu formele simple, aproape primitive ale sculpturii africane au fuzionat în celebra panza a lui Picasso Les “Demoiselles d'Avignon” (“Domnişoarele din Avignon”) din 1907. Aproape neînţeles la aceea vreme, acest tablou reprezentînd cinci personaje feminine dintr-un bordel a devenit cea mai semnificativă lucrare din perioada timpurie a lui Pablo Picasso. Personajele sălbatice, fragmentate, dispuse pe fundal nedefinit, au vestit sfîrşitul unei perioade în care pictura trebuia să fie o transcriere propriu-zisă a realităţii. În anii următori Picasso şi colaboratorii lui apropiaţi, Georges Braque şi Juan Gris, au explorat noile posibilităţi pe care “Les Demoiselles d'Avignon” le-au iniţiat, creînd curentul artistic numit cubism.

Inspirîndu-se unul de la celălalt, Picasso, Braque şi Gris au distorsionat realitatea într-o serie de suprafeţe întrepătrunse de culori şi tonuri. Chiar dacă tema principală a lucrărilor acestora devenea din ce în ce mai greu de desluşit, ea există cu siguranţă. Picasso considera întotdeauna că trebuia să înceapă cu ceva - o trăsătură de penel, un scaun sau un personaj - pentru a atinge abstractul şi, chiar şi în cele mai austere lucrări cubiste, de obicei se pot identifica fragmentele unui obiect. Este şi perioada cînd abordează colajul şi face din el artă.

Izbucnirea primului război mondial a pus capăt unei colaborări fructuoase, atunci cînd Braque s-a înrolat în armata franceză. Ca urmare, lucrările lui Picasso au început să se schimbe. În 1917 el a fost invitat la Roma pentru a crea costumurile şi decorurile spectacolului de balet al lui Diaghilev, "Paradă", comandă urmată de multe altele. Călătoria la Roma l-a stimulat pe Picasso, artistul realizînd o serie de picturi monumentale cu teme clasice, cum ar fi nimfe şi fauni, zei şi zeiţe şi Minotaurul. Probabil cea mai reuşită concretizare a obsesiei sale pentru clasicism este seria de gravuri realizată în anii 1930 pentru colecţionarul de artă Ambrose Vollard, gravuri care au devenit cunoscute ca “The Volard Suite” (“Colecţia Volard”).

În anii '30 Picasso a început să realizeze lucrări de o expresivitate violentă, adesea emanînd un sentiment pesimist şi de disperare. Tensiunea din aceste tablouri îşi are originea atît din durerea personală a artistului declanşată din destrămarea primei căsătorii, cît şi din contactul cu artiştii suprarealişti care susţineau creaţia artistică influenţată de modul în care aceasta era dictată de subconştient. Această perioadă a culminat cu celebra "Guernica", probabil cea mai cunoscută creaţie a lui Picasso. În această lucrare, Picasso a exprimat oroarea simţită la auzul veştilor despre bombardarea şi distrugerea capitalei basce Guernica, în războiul civil spaniol.

În cel de-al doilea război mondial Picasso a rămas în Franţa ocupată, iar după 1946 el a trăit mai ales în sudul Franţei, unde, inspirat de lucrările ceramiştilor locali şi înfocat de dorinţa de a reînvia vechile meşteşuguri, s-a aplecat din ce în ce mai mult către olărit. Tablourile produse de Picasso după cel de-al doilea război mondial nu se ridică la nivelul lucrărilor timpurii în privinţa importanţei în istoria artei sau a geniului artistic, dar multe sînt foarte inovatoare. Picasso va fi probabil comemorat mai ales pentru creaţiile lui timpurii, dintre care cele mai reuşite erau produsul răspunsului emoţional al artistului la evenimentele şi personajele din jur. Influenţa lui Picasso asupra unei întregi generaţii de artişti este copleşitoare. Numărul mare al lucrărilor şi a domeniilor abordate a demonstrat că întotdeauna există noi posibilităţi care merită să fie explorate. 

Informaţii preluate de pe:

http://www.referatele.com/referate/noi/desen/pablo-picasso--biogr23918172215.php

Braque , inovatorul tehnicii "papiers collés"

Pictorul francez Georges Braque (n.13 mai 1882, Argenteuil-sur-Seine - d.31 august 1963, Paris) a fost, alături de prietenul său Pablo Picasso, fondatorul cubismului.

Braque a învăţat la început meseria de pictor-decorator în Le Havre, frecventînd în acelaşi timp cursurile serale de pictură la "École des Beaux-Arts" din aceiaşi localitate. Soseşte la Paris în anul 1900 şi se hotărăşte să se ocupe de pictură artistică. Adevăratul debut al lui Braque coincide cu descoperirea fauviştilor în timpul "Salonului de Toamnă" din anul 1905. "Matisse şi Derain mi-au trasat drumul" – mărturisea artistul. Două evenimente importante îi vor influenţa viaţa şi dezvoltarea artistică ulterioară: expoziţia retrospectivă a operelor lui Paul Cézanne şi întîlnirea cu Picasso în Galeria de artă a lui Kahnweiler. Renunţă la fauvism, iar pînzele pe care Braque le va expune la sfîrşitul anului 1908 îl determină pe criticul Louis Vauxcelles să pronunţe celebrele cuvinte despre "formele reduse la scheme geometrice, la cuburi".

La începutul anului 1909, cînd Braque şi Picasso şi-au dat seama că sînt interesaţi de acelaşi gen de experimente artistice, se hotărăsc să le continue împreună. Începe asfel o colaborare extraordinar de intensă care avea să ducă la fondarea cubismului, care a rupt cu tradiţia clasică a perspectivei pentru o opţiune artistică de descompunere a obiectului reprezentat într-o mulţime de suprafeţe mici, geometrizate (cubismul analitic). Acest procedeu permite prezentarea în paralel a mai multor faţete ale aceluiaşi obiect pe un singur plan.

La începutul anului 1912 Braque realizează sculpturile cubiste, construcţii din hîrtie. În primăvara aceluaşi an Pablo Picasso, inspirat de aceste sculpturi, descoperă colajul (collage). Vara următoare, Braque va dezvolta această inovaţie care va avea ca rezultat tehnica "papiers collés". În 1913, la celebra expoziţie "Armory Show" din New York, sînt expuse pentru prima dată tablouri ale lui Georges Braque.
 

 Mobilizat în primul război mondial, înanul 1914, este grav rănit în 1915 şi revine la activitatea artistică abia în anul 1917. Îşi reia opera din punctul în care o lăsase, dar cu timpul se îndepărtează într-o oarecare măsură de stilistica cubistă, realizînd minunate compoziţii de natură moartă. Începînd din anul 1947, munca îi va fi adeseori întreruptă de boală. Colaborează cu Fernand Mourlot, care îi va tipări litografiile. Braque va mai avea încă vreme - între anii 1949 şi 1956 - să realizeze celebra serie Ateliers, un admirabil ciclu de opt pînze, care par să reprezinte recapitularea momentelor cheie ale creaţiei sale. La 31 august 1963, Braque moare în locuinţa lui din Paris.

informaţii preluate de pe:

http://www.news20.ro/istorie_S-a-nascut-Georges-Braque_-pictor-francez_2677.html

Henri Matisse şi “pictura cu foarfeca”

L-am adăugat pe artistul Henry Matisse aici deoarece a fost unul dintre cei care l-au influenţat pe Georges Braque. De altfel, şi acesta a fost atras de arta colajului. El a recurs la această tehnică în 1941 în timp ce se recupera după ce a suferit mai multe intervenţii chirurgicale. A fost nevoit să folosească un scaun cu rotile ca să se deplaseze, iar pînă la moartea sa el a fost îngrijit de o femeie din Rusia, Lidia Delektorskaya, una dintre fostele sale modelele. Cu ajutorul asistenţilor el a creat în acea perioadă colaje tăiate de hîrtie, de multe ori la o scară mare, denumite apoi şi  “cuts guaşe”. A creat şi o serie de nuduri albastre în tehnica colajului pe care Matisse o numea "pictură cu foarfeca".

 

Matisse a publicat în 1947 o carte în ediţie limitată, “Jazz”, care conţine printuri de colaje colorate tăiate din hîrtie şi însoţite de gînduri sale. În 1940 el a lucrat, de asemenea, şi ca artist grafic realizînd lucrări în alb şi negru sau ilustraţii pentru mai multe cărţi, precum şi peste o sută de litografii originale la Studios Mourlot la Paris.