joi, 15 noiembrie 2012

"Fetişism pedestru" - Gwen Murphy

Am cunoscut odată o cizmăreasă care putea să-mi spună caracterul unui om după pantofii pe care îi primea la reparat. Mi-a făcut chiar demonstraţii şi de fiecare dată am rămas surprinsă de cît de multe detalii putea să "citească" într-un pantof, fie el scîlciat, ros pe o parte, rupt sau doar cu flecurile tocurilor tocite. Ei bine, astăzi prezint o artistă din SUA care a transformat pantofi vechi şi uzaţi în adevărate oprere de artă. 

Gwen Murphy, absolventă a MFA  Sculpture, Boston University College of Fine Arts, în  1990, este un artist genial, care insuflă viaţă nouă în pantofi vechi, prin transformarea lor din accesorii de moda în opere de artă interesante
 

Încă de cînd era o fetiţă, lui Gwen Murphy îi plăcea să se uite la pantofi şi a constatat că aceştia se „uitau” înapoi la ea, fiecare pereche cu propriul său caracter şi propria personalitate. În funcţe de model şi de modul în care au fost uzaţi, pantofi lui Gwen Murphy devin personaje uneori somnoroase, alteori actori sau clowni. Gwen Murphy a perceput  aceşti pantofi ca o specie de fiinţe fabricate în întregime din perechi de gemeni identici. Iar această fascinaţei a ei a stat cu ea tot drumul prin maturitate.








Acum, Gwen Murphy colectează perechi de pantofi uzate şi încearcă să scoată în evidenţă personalitatea lor, oferindu-le, literalmente, o faţă. Ea foloseşte cenuşă, lut şi vopsea acrilică pentru a crea ochi, feţe lungi cu buzele bosumflate, dînd fiecărei pereche o faţă unică care exprimă caracterul său unic. Papucii indieni au un aspect exotic, pantofii din lemn arată fericiţi şi primitivi, în timp ce pantofii cu toc au, oarecum, un aspect arogant.









Gwen Murphy şi-a numit colecţia de pantofi opere de artă "Fetişism pedestru", pentru că ea percepe, de fapt, pantofii ca pe nişte fetişuri (obiecte despre care se crede că au puteri magice pentru a proteja sau ajuta proprietarul). Pentru ea, ei au puterea de a proteja picioarele noastre şi de ne transporta dintr-un loc în altul.










Niciun comentariu:

A ntonim la a nonim        „A ntonim la a nonim” este un proiect al artistei Carmen Maftei care își propune să releve o altă perspe...