Translate

miercuri, 25 iulie 2012

Geniul lui Antoni Gaudi

Astăzi dedic prima pagină unui arhitect genial: Antoni Placid Gaudí i Cornet. Opera acestui architect spaniol este astăzi una dintre emblemele naţionale ale Spaniei, dar şi ale lumii. Mie îmi place în mod deosebit opera lui Gaudi, în primul rînd pentru că este ceva nemaivazut, neasemuit şi care se armonizează atît de firesc în natură. Mai mult, clădirile proiectate de el nu au unghiuri ascuţite, toată arhitectura sa bazîndu-se mai mult pe liniile curbe şi pe inspiraţia din natură.

Antoni Placid Gaudí i Cornet s-a născut la 25 iunie 1852 la Reus, Catalonia, dar şi-a realizat studiile şi operele la Barcelona, în Catalonia. Născut la Riudoms, un sat situat la 4 kilometri de Reus, provincia Tarragona, Antonio Gaudi este al cincelea şi ultimul copil al lui Francesc Gaudí i Serra (arămar) şi al Antòniei Cornet i Bertran (provenind şi ea dintr-o familie de arămari). Această circumstanță îi influenţează traiectoria profesională, după cum declară Gaudí însuşi la bătrîneţe. Arhitectul susţine că a descoperit sensul spaţiului în atelierul tatălui său, prin ţevile ondulate pe care le manevra părintele său.

 
Ca tînăr arhitect, Gaudi a fost inspirat de Eugène Viollet-le-Duc, ajungînd să creeze modele gotice şi remarcându-se prin originalitatea şi fantezia sa. El a fost susţinut de către Eusebi Güell, un industriaş bogat, pentru care a creat un palat în 1889 (Palau Güell) - clădire care va fi înscrisă în 1984 în patrimoniul mondial al UNESCO , împreună cu alte opere ale sale: Casa Milà (construită în 1907) sau Parcul Güell (amenajat între 1900 și 1914).

Casa Vicens este prima realizare importantă a lui Gaudi şi a fost construită între 1883-1888 pentru o familie bogată. Faţada este ornată cu plăci de faianţă şi poartă influenţa arhitecturii arabe la exterior, cât şi la interior. Casa Mila este cel mai mare imobil de locuit creat de Gaudi şi este înscris în patrimoniul UNESCO. Casa Batllo, concepută în 1905, este celebră pentru faţada care pare ondulată ca apa unui lac. Victimă a unui accident de tramvai, moare la 10 iunie 1926, chiar în faţa operei vieţii sale - Sagrada Familia, unde a şi fost înhumat. Tot oraşul a participat la funeraliile sale, dar geniul său a rămas prezent la Barcelona, călătorul oprindu-se involuntar în faţa operelor sale de un farmec de neconfundat.  

Casa Milà

acoperis Casa Milà

acoperis Casa Milà

acoperis Casa Milà

interior Casa Milà

interior Casa Milà

acoperis Casa Milà

acoperis Casa Milà

acoperis Casa Milà

acoperis Casa Milà

faţadă Casa Batllo

acoperiş Casa Batllo

interior Casa Batllo

interior Casa Batllo

interior Casa Batllo

fatada Casa Batllo

interior Casa Batllo

acoperiş Casa Batllo
Proiectul parcului a fost la origine un cartier pe care Guell l-a dorit ridicat pe una din colinele Barcelonei.Trebuia să aibă o capelă şi 60 de case, dar costul s-a ridicat peste aşteptări, încât au fost finalizate doar două case şi parcul, acesta din urmă devenind proprietatea oraşului Barcelona în 1922 şi unul dintre cele mai frecventate locuri.

Parcul Güell

detaliu Parcul Güell

Parcul Güell

Parcul Güell

detaliu Parcul Güell

Parcul Güell


Construcţia catedralei dedicate Sfintei Familii, Sagrada Família, a început în 1883 şi proiectul a fost finanţat din fonduri publice. Acest monument mai este şi astăzi în lucru, datorită donaţiilor din fonduri publice. Maestrul a lucrat la uimitoarea sa capodoperă pe o durată de patruzeci de ani, iar acest lucru a fost explicat de artist prin afirmaţia: „Clientul meu nu se grăbeşte” („Clientul” fiind Creatorul). Gaudí a conceput acest „templu al creştinătăţii” ca avînd optsprezece turnuri: 12 pentru apostoli, patru pentru evanghelişti, unul pentru Fecioara Maria şi unul pentru Iisus. Nenumărate simboluri creştine ornează toate aceste turnuri. Pentru dimensiunile turnurilor, Gaudí a a cerut expres să se îndeplinească o condiţie obligatorie: Turnul lui Iisus să aibă o cruce imensă în varf, totalizînd 170 de metri, adică mai puţin cu un metru decît „Muntele evreilor” din Barcelona, pentru că „lucrarea mea nu trebuie s-o depăşească pe cea a lui Dumnezeu”.

Lucrul la La Sagrada Familia a fost oprit în timpul Războiului Civil Spaniol. Anarhişti şi oamenii furioşi au distrus mai multe biserici din Spania în această perioadă, inclusiv modele, schiţe, desene şi modele pentru La Sagrada Familia. Astăzi, biserica faimoasă a lui Gaudi este finanţată prin donaţii publice. Recent, Papa Benedict al XVI-lea a consacrat oficial clădirea şi la ridicat-o la statutul de Basilica Rezidential Arhitectura.

catedrala Sagrada Família

catedrala Sagrada Família

catedrala Sagrada Família

catedrala Sagrada Família

 interior catedrala Sagrada Família 

detaliu faţadă catedrala Sagrada Família

catedrala Sagrada Família

interior catedrala Sagrada Família


catedrala Sagrada Família

http://ro.wikipedia.org/wiki/Antonio_Gaudi

Mai jos un material de pe realitatea.net:

ANTONI GAUDI, arhitectul beatificat de Biserica Catolică

ANTONI GAUDI, arhitectul spaniol supranumit “arhitectul lui Dumnezeu”, este omagiat, marti, de Google, la 161 de ani de la nastere, pintr-un logo care ilustreaza operele lui ANTONI GAUDI. ANTONI GAUDI este cunoscut în special pentru capodopera sa neterminată, catedrala Sagrada Familia.

ANTONI GAUDI, o viață dedicată arhitecturii, naturii și religiei

ANTONI GAUDI, arhitectul spaniol supranumit “arhitectul lui Dumnezeu”, este omagiat, marti, de Google, la 161 de ani de la nastere, pintr-un logo care ilustreaza operele lui Gaudi. ANTONI GAUDI, pe numele sau complet Antoni Placid Gaudi i Cornet, s-a nascut pe 25 iunie 1852 la Riudoms, in provincia Tarragona (Catalonia).

Opera lui ANTONI GAUDI a fost marcată de pasiunile cărora și-a dedicat viața: arhitectura, natura și religia. ANTONI GAUDI și-a construit operele de artă acordând atenție până și celor mai mici detalii. ANTONI GAUDI nu obișnuia să realizeze schițe ale operelor sale ci prefera să realizeze modele la scară redusă, plăsmuind detaliile pe măsură ce le concepea. Proiectul vieţii lui ANTONI GAUDI este catedrala închinată Sfintei Familii, Sagrada Familia, începută în 1882. Impresionanta clădire ar trebui să fie finalizată în 2026, potrivit ultimelor estimări.
 
ANTONI GAUDI este sărbătorit de google cu un logo special. Povestea vieţii lui

ANTONI GAUDI ar putea figura în Vieţile Sfinţilor. Micul Antoni, născut în iunie 1852, a fost al cincilea copil al unei familii sărace de fierari. Fiind bolnav de reumatism cronic, el nu se putea juca împreună cu alţi copii şi a crescut izolat, meditând asupra miracolului vieţii. La vârsta de 26 de ani a reuşit să obţină diploma de arhitect, iar Elis Rogent, profesorul care i-a înmânat-o, a remarcat: „Nu ştiu dacă eşti un geniu sau un sfânt". Toţi cei care îl cunoşteau pe ANTONI GAUDI erau uluiţi. ANTONI GAUDI avea capacitatea extraordinară de a construi „în minte", fără planuri sau schiţe ajutătoare. Şi atunci, şi acum, o astfel de performanţă este aproape de neconceput când vorbim de catedrale înalte de 150 de metri. In anul 1992, în Spania s-a petrecut un fapt unic în istoria artei si a religiei: a fost înfiintata „Asociatia pentru beatificarea lui ANTONI GAUDI”! Acest eveniment extraordinar nu s-a întamplat nici macar cu geniile italiene Leonardo da Vinci si Michelangelo (probabil pentru ca au fost homosexuali), însa dumnezeiescul arhitect catalan si-a dedicat aproape douazeci de ani din viata pentru edificarea miraculoasei constructii „Sagrada Familia”, una din cele mai mari basilici din Barcelona (nu este o catedrala, precum Santa Eulalia, reprezentativa pentru acest oras, construita în Evul Mediu).

ANTONI GAUDI y Cornet (1852-1926) s-a nascut în mica localitate Baix Camp, provincia Tarragona, Catalonia, Spania. Provenea dintr-o familie de fierari. Micul ANTONI GAUDI s-a vazut lovit, înca de la cinci ani, de o forma grava de reumatism. Se deplasa greu si aceasta l-a departat de ceilalti copii, dar l-a apropiat de natura. Calatorea în împrejurimi doar pe spinarea unui magarus. Poate ca si suferintele atroce l-au transformat de timpuriu într-un analist de geniu al naturii, mai exact al geometriilor uluitoare dar firesti ale arborilor. Avea sa spuna mai tarziu, cand a fost recunoscut drept un major reprezentant al modernismului în arhitectura, ca „hiperboloizii si paraboloizii” i-au inspirat formele fluide ale constructiilor sale.

Marele arhitect catalan ANTONI GAUDI a suferit toata viata de reumatism; a devenit un vegetarian convins si s-a tratat homeopatic, în paralel cu baile minerale pe care le facea in mod regulat. Totodata, boala l-a determinat sa fie un catolic fervent. Dedicandu-si existenta si cariera monumentalei Sagrada Familia (începuta în 1883), ANTONI GAUDI si-a atras porecla de „arhitectul lui Dumnezeu”. De asemenea, maestrul si-a consacrat o mare parte din eforturi pentru înnobilarea artistica a parcului Güell, înfiintat de industriasul Eusebi Güell, cel care l-a sustinut financiar pe mult prea modestul arhitect. Din pacate, doua decese l-au facut sa-si încetineasca activitatea; în 1912 a murit nepoata sa preferata, Rosa Egea, iar doi ani mai tarziu a disparut si marele sau colaborator, Francesc Berenguer. De asemenea, dupa moartea lui Guell, ANTONI GAUDI a dus o viata de o incredibila saracie, ocolind orice relatie cu publicul. Pe cand avea 74 de ani, a fost acrosat de un tramvai. Trecatorii si soferii i-au controlat buzunarele si au constatat ca nu are bani si au refuzat sa-l ajute. În cele din urma, a ajuns la spitalul pauperilor din Barcelona.
 
A doua zi, cand l-au descoperit prietenii, acestia i-au propus sa mearga la un spital mai bun. ANTONI GAUDI a refuzat, spunand: „Eu apartin celor saraci”. ANTONI GAUDI a murit doua zile mai tarziu, la 10 iunie 1926. Cine vede, chiar si în fotografii, Sagrada Familia, nu poate crede ca un astfel de geniu al arhitecturii a avut un asemenea sfarsit (cu exceptia lui Mozart). A fost înmormantat într-o cripta a capodoperei sale neterminate, Sagrada Familia (la a carei constructie se lucreaza si astazi, dupa întarzieri si distrugeri cauzate de razboaie)...

Nu pot încheia decat cu spusa profesorului care i-a semnat licenta în arhitectura, în 1878: „Am descoperit un dezechilibrat sau un geniu”. (Nota: Proiectele pentru noul World Trade Center din New York au fost influentate de planurile lui ANTONI GAUDI pentru un zgarie-nori pe care voia sa-l construiasca în metropola americana.)

GOOGLE sărbătoreşte, marţi, 27 iunie 2013, printr-un logo special, 161 de ani de la naşterea arhitectului catalan ANTONI GAUDI, autorul unor clădiri celebre în lume, printre care se numără catedrala Sagrada Familia din Barcelona. Astfel, logoul de marţi al GOOGLE prezintă parcul Guell, interiorul de forma scoicii din Casa Mila, un balcon al Casei Battlo, un horn verde al Palau Guell şi soldaţi romani mascaţi care apar în arhitectura catedralei Sagrada Familia.

ANTONI GAUDI, adică Antoni Placid Gaudi i Cornet, s-a născut pe 25 iunie 1852 la Riudoms, într-un sat din provincia Tarragona (Catalonia). ANTONI GAUDI a absolvit facultatea Barcelona Higher School of Architecture şi şi-a făcut ucenicia alături de arhitecţi şi constructori precum Leandre Serrallach, Joan Martorell, Emili Sala Cortés, Francisco de Paula del Villar y Lozano sau Josep Fontserè. Iubitor de arhitectură, natură şi religie, ANTONI GAUDI s-a remarcat prin creaţiile gotice şi suprarealiste. Gaudi este cel mai de seamă reprezentat al stilului Art Nouveau în arhitectură.

Proiectul vieţii lui ANTONI GAUDI este catedrala închinată Sfintei Familii, Sagrada Familia, începută în 1882. În 1926, când arhitectul catalan s-a stins din viaţă la 74 de ani, numai faţada de nord fusese terminată şi dintre cele 18 turnuri proiectate, doar unul fusese ridicat. Sagrada Familia urma să fie pictată în întregime: faţada de est, a cărei temă era “mântuirea umanităţii” urma să fie luminoasă, iar cea de vest, reflectând “martiriul” ar fi fost pictată în tonuri întunecate.

Impresionanta clădire ar trebui să fie finalizată în 2026, potrivit ultimelor estimări.
 
Moartea lui ANTONI GAUDI este una bizară. Pe 7 iunie, 1926, el a fost lovit de un tramvai. Pentru că nu a fost recunoscut, trecătorii au presupus că este un cerşetor. Gaudi nu a primit îngrijire medicală la timp şi a murit câteva zile mai târziu.

ANTONI GAUDI, spaniolul supranumit “arhitectul lui Dumnezeu”, este omagiat, marti, de Google, la 161 de ani de la nastere, pintr-un logo care ilustreaza operele lui Gaudi. ANTONI GAUDI, pe numele sau complet Antoni Placid Gaudi i Cornet, s-a nascut pe 25 iunie 1852 la Riudoms, in provincia Tarragona (Catalonia).

ANTONI GAUDI este celebru pentru capodopera sa, catedrala Sagrada Familia. Artistul s-a remarcat prin creatiile gotice, originalitatea si imaginatia sa debordanta. Gaudi este cel mai de seama reprezentat al stilului Art Nouveau in arhitectura, un stil usor de recunoscut datorita liniilor sale curbe, ondulate, bucatilor mari de fier si sticla de forma neregulata si prin natura puternic stilizata si migaloasa, scrie Wikipedia.

Din punct de vedere academic, ANTONI GAUDI nu era un elev eminent, ci mai degraba un excelent desenator si multe din lucrarile sale universitare demonstrau deja o creativitate sclipitoare. ANTONI GAUDI gasea cele mai potrivite solutii la problemele de arhitecutra gasite in carti si dovedea aceeasi iscusinta la inceputul carierei sale (obligat sa munceasca pentru a se intretine, dar si pentru a invata meseria), lucrand ca ucenic la diversi arhitecti. Titlul de arhitect l-a obtinut in 1878, un an important de altfel in viata sa profesionala: realizeaza proiecte precum cel destinat Societatii Cooperative “Obrera Mataronese”; devine lampadar pentru Plaça Reial din Barcelona; Manuel Vicens ii cere sa proiecteze prima sa casa; il intâlneste pe Eusebi Güell i Bacigalupi (1846-1918), care urmeaza sa-i devina protector.

La inceputul carierei, ANTONI GAUDI a fost patronat de Eusebi Güell, un industrias bogat pentru care a realizat Palatul Güell (Palau Güell) in 1889 si un parc cu elemente arhitectonice deosebite – Parcul Güell, construit intre anii 1900 – 1914. Aceste lucrari alaturi de imobilul Casa Milà (La Pedrera) construit pentru Roger Segimon de Milà intre 1905 si 1907 se afla pe lista de locuri din patrimoniul mondial UNESCO. Pentru Güell de care a fost legat printr-o prietenie ce a durat toata viata a mai creat Cripta Güell si Pavilionul Güell.

Casa Batlló, un simbol al stilului Modernista sau Art Nouveau, este una dintre capodoperele lui ANTONI GAUDI. Situata in centrul Barcelonei, cladirea a fost restaurata de Antoni Gaudi si remodelata intre anii 1905 si 1907.

Ultimii ani ai carierei sale i-a dedicat aproape exclusiv constructiei unei catedrale dedicate Sfintei Familii, Sagrada Familia, inceputa in 1882. Considerata opera sa fundamentala, Sagrada Familia este o sinteza a evolutiei sale arhitecturale. “Aceasta catedrala, odata terminata, va reprezenta multumirea mea fata de Sfanta Familie care m-a ajutat sa realizez tot ceea ce mi-am propus”, spunea artistul. Timp de 43 de ani, Gaudi a adaugat structurii gotice initiale, bogata in ornamente, improvizatii bizare si turnuri ca niste cosuri de fum. In prezent se estimeaza ca aceasta constructie va fi finalizata in 2026.

Pe 7 iunie, 1926, in timp ce se plimba pe unul dintre principalele bulevarde ale Barcelonei, ANTONI GAUDI a fost lovit de un tramvai. Pentru ca nu a fost recunoscut, trecatorii au presupus ca este un cersetor, ANTONI GAUDI nu a primit ingrijire medicala la timp. A murit 3 zile mai tarziu, pe 10 iunie, 1926 la varsta de 73 de ani.
 
ANTONI GAUDI realiza foarte rar planuri detaliate pentru arhitectura clădirilor sale, preferând să creeze modele tridimensionale la scară mică şi apoi să modeleze detaliile pe măsură ce construcţia evolua.

Niciun comentariu: