Translate

vineri, 18 ianuarie 2013

Joel Robinson - autoportret mic în marea lume a cărţilor


Joel Robinson, alias boywonder, este un fotograf canadian de 27 de ani care şi-a creat un portofoliu ce scoate în evidenţă aventura vieţii sale cu literatura. Cărţi care imense par să-l urmeze în timp ce se plimbă prin natură, iar unele prind viaţă chiar cînd le citeşte. Aşa cum se prezintă singur, Joel Robinson locuieşte în Cranbrook, BC (un oraş smallish ascuns în Munţii Stîncoşi), lucrează în prezent într-un liceu, îi place cafeaua, maratoanele, muzica şi binenţeles, fotografia, avînd ca fotografi preferaţi pe Annie Liebowitz, Tim Walker şi Rodney Smith.







Fotografia manipulată a lui Joel Robinson este inspirată aşadar de dragostea sa pentru cărţile de literatură. Creativitatea lui este nesfîrşită atunci cînd vine vorba de cărţi. El documentează bucuria de a citi într-un mod grijuliu, reuşind să capteze sentimentul familiar de a intra în lumea lor secretă în timp ce citim cărţile noastre preferate





Joel Robinson foloseşte o mulţime de editări post-producţie de-a lungul operei sale, lucrările sale, în majoritate autoportrete, fiind foarte inteligent făcute. Imaginile sînt ca un vis şi pare că, literalmente, autorul a visat noaptea, iar a doua zi a plecat afară şi l-a fotografiat.













Niciun comentariu: