marți, 9 aprilie 2013

Fashion din hîrtie şi hîrtie reciclată

Splendoare din hîrtie creponată - Isabelle de Borchgrave

Isabelle de Borchgrave a studiat pictura, dar creaţia vestimentară este cea care o inspiră cu adevărat. Colaborînd cu unii dintre cei mai cunoscuţi istorici de modă şi cu tineri designeri, Isabelle creează costume de epocă folosind doar hîrtie creponată. Cînd priveşti creaţiile acestei artiste nu îţi vine să crezi că nu sînt costume de epocă confecţionate din tot felul de materiale textile foarte scumpe.









http://webcultura.ro/splendoare-in-hartie-creponata/

http://www.isabelledeborchgrave.com/en_home.php


Paper couture: minunatele rochii din hîrtie ale lui Jum Nakao

Rochii de seară, rochii de mireasă, rochii elegante… Jum Nakao este un designer vestimentar care uimeşte lumea cu rochiile pe care le creează. Şi aceasta nu doar pentru că oferă o lecţie de haut couture, ci şi pentru că toate creaţiile sale sînt confecţionate din hîrtie. Jum Nakao este designer brazilian de origine niponă, iar creaţiile sale sînt atît de frumoase şi de bine realizate încît, prin intermediul lor, artistul a devenit un obişnuit al prezentărilor de modă din Brazilia. Iată, în cele ce urmează, cîteva dintre creaţiile din cadrul colecţiei “Ţesînd Invizibilul”. Aşa cum a spus odată Lautreamont, creînd astfel un slogan suprarealist, “Frumosul este ca întîlnirea dintre o maşină de cusut şi o umbrelă pe o masă de disecţie”, aşa disecă lumea Jum Nakao cînd ţese neprevăzutul.














http://webcultura.ro/paper-couture-minunatele-rochii-ale-lui-jum-nakao/

http://www.jumnakao.com.br/


Creaţiile futuriste ale stiliştilor Agenţiei Ruse de Creaţie “Doberman”

Este o colecţie de trei rochii cu inspiraţie futuristă prezentată de creatorii Alexandra Zaharova şi Ilya Plotnikov de la această agenţie. Rochiile tridimensionale din hîrtie sînt superbe şi reflectă minţile strălucite din spatele Agenţiei Ruse de Creaţie „Doberman” care s-au unit pentru a le crea în urmă cu cîteva luni şi pe care le-au prezentat în numărul din luna iulie/august a anului trecut al revistei “L'Officiel”.










http://www.sounds-like-me.com/news/recycling-fur-avantgardisten-papier-fashion/


Edward Maeder şi rochiile sale din hîrtie din secolul 18

Edward Maeder, fost curator de costume şi textile, este unul dintre stiliştii vestimentari ai creaţiilor din hîrtie. Cele mai recente rochii ale sale sînt realizate din filtre de cafea, hîrtie creponată sau imprimată cu diferite modele, ori documente şi ziare găsite de artist. Inspiraţia sa este arta secolului 18, mai ales moda acelor vremuri. Edward Maeder a proiectat rochii din hîrtie cu inspiraţie din secolul 18 spunînd că lucrul cu hîrtia oferă posibilitatea de a lucra în dimensiunile reale cu o investiţie mică de timp şi bani.








http://www.theartblog.org/2011/01/interview-edward-maeders-paper-dresses-in-mt-airy/


De la Levi’s la spectaculoase rochii din ziare - Gary Harvey

Gary Harvey este un exemplu de designer vestimentar eco să zicem. El poate lua mai multe perechi de blugi, ziare, paltoane, hanorace cu imprimeuri militare, tricouri sau rochii de mireasă second-hand şi le transformă în rochii de epocă elegante. Gary Harvey este fostul director creativ al firmei Levi Strauss şi Dockers designer de Europa pentru Levi’s. El a început proiectarea rochiilor sale ecologice în timpul unei campanii de modă independente. Avea nevoie de ceva dramatic aşa că a luat 42 de perechi de Levi’s şi le-a transformat într-o rochie. Succesul l-a făcut să continuie proiectarea ecologică de modă, iar prima sa colecţie de eco-design a fost prezentată pentru Estethica în luna februarie a anului trecut, la Săptămîna Modei de la Londra. Estethica este hotspot pentru moda etică pentru designerii care doresc să apară cu colecţii bazate pe principii ecologice şi organice. Gary Harvey însă nu reciclează doar haine pentru a face proiectele sale inovatoare. El foloseşte şi cutii de conserve, sticle, blaturi sau cutii din carton.




http://www.garyharveycreative.com/


Am găsit chiar şi o pagina de internet dedicată doar rochiilor din hîrtie ceea ce mi sa părut extrem de interesant avînd în vedere că hîrtia a căpătat din ce în ce mai mult interes pentru creatorii de modă.

http://ilovepaperdress.blogspot.ro/2011_11_01_archive.html

Niciun comentariu:

A ntonim la a nonim        „A ntonim la a nonim” este un proiect al artistei Carmen Maftei care își propune să releve o altă perspe...